Ana și Teo erau împreună de doi ani când ne-am văzut la prima ședință de terapie de cuplu. Obiectivul lor era o mai bună comunicare. Ce însemna asta pentru ei? Să poată discuta ceea ce îi deranjează fără ceartă și să rămână focusați pe subiectul deschis. Cele mai multe discuții porneau de la timpul pe care Teo îl petrecea la birou.

Teo: Când ne certam, ne certăm despre toate problemele care au fost în toată relația. Începem să discutăm un subiect și ajungem cum la primul nostru Revelion petrecut împreună, eu am vrut să plecăm mai devreme de la petrecere pentru că eram obosit, pentru că muncesc mult, pentru că job-ul este mai important și pentru că, și pentru că...

Aud des în cabinet povești asemănătoare. Partenerii pornesc de la un lucru care îi deranjează în prezent și, fără să își dăm seama, aduc în discuție conflicte și nemulțumiri de acum câteva luni sau chiar de acum câțiva ani.

Și are sens. Pentru că, de multe ori, în spatele unor certuri aparent diferite se află aceleași nevoi neîmplinite și aceleași emoții pe care le-am trăit de atâtea ori în relație. Nu aducem trecutul în discuție doar pentru a-i reproșa celuilalt ce a făcut, ci și pentru că încercăm să îi arătăm că nu este prima dată când ne-am simțit singuri, neimportanți, respinși sau neînțeleși.

Ana: Aș vrea să simtă și el nevoia să petrecem timp împreună, nu să vină acasă doar pentru că insist eu.

Pentru Ana, faptul că trebuia să ceară apropiere ajunsese să doară aproape la fel de mult ca absența lui. Teo vedea lucrurile diferit. Muncea mult și simțea că Ana nu observa eforturile pe care le făcea. Avea impresia că, indiferent ce ar fi schimbat, tot ar fi existat ceva care să o nemulțumească.

Ana trăia retragerea lui ca pe o dovadă că nu își mai dorește relația. Teo începea să creadă că nu poate fi partenerul de care ea are nevoie. Fiecare suferea, dar fiecare vedea mai ales reacția celuilalt.

Cum ajungeau mereu în același punct?

În primele ședințe am încercat să înțelegem cum ajungeau să se certe și ce făcea fiecare în acele momente. Ana îi reproșa lui Teo că stă prea mult la birou. El încerca să îi explice de ce nu putea pleca mai devreme. Dar Ana avea nevoie să simtă că este importantă pentru el, iar Teo auzea doar că, din nou, nu făcuse suficient.

Am revenit de mai multe ori asupra acestui tipar. Fiecare era atât de concentrat pe ce făcea celălalt, încât îi era greu să observe cum propria reacție contribuia la conflict.

La început, Ana se temea că, dacă discutăm despre reproșurile ei, vom trece cu vederea absențele lui Teo. El, în schimb, voia să fie înțeles cât de mult muncea.

Am încercat să fac loc ambelor perspective, fără să căutăm cine avea mai multă dreptate. Și atunci când reușim să vedem si perspectiva celuilalt, să o validăm, fără a fi neapărat de acord cu ea, dinamica din relație se schimbă.

Ce aducea fiecare din propria poveste?

Pe măsură ce au vorbit mai mai multe despre ei, au început să vadă de ce anumite situații îi afectau atât de mult. Când Teo întârzia, Ana retrăia un sentiment de singurătate pe care îl cunoștea încă din copilărie. Începea să se întrebe cât de importantă era pentru el. Iar Teo era obișnuit să aibă așteptări mari de la sine și îi era greu să simtă că dezamăgește. Când Ana își exprima nemulțumirile, auzea mai ales că, orice ar face, tot nu este suficient.

Niciunul nu vorbea direct despre aceste temeri. Ele apăreau mai degrabă sub forma reproșurilor, explicațiilor sau tăcerii.

Ce a fost dificil de schimbat?

În terapie am lucrat la felul în care puteau recunoaște ce simțeau înainte să reacționeze unul față de celălalt. Nu era suficient să înțeleagă de ce se certau. Ana continua să se simtă rănită când Teo întârzia, iar lui îi era greu să nu se apere când o auzea nemulțumită. Așa că ne oprim asupra acestor momente.

Ce simțea Ana înainte să îi reproșeze că stă prea mult la birou? Ce își spunea în minte când vedea că se face târziu și el nu ajunsese acasă? Ce se întâmpla cu Teo când auzea nemulțumirea ei?

În timp, Ana a început să vorbească mai direct despre singurătatea ei și despre cât de greu îi era să simtă că trebuie să insiste pentru a petrece timp împreună. Teo a reușit să spună mai clar cât de neputincios se simțea în timpul conflictelor. Își dorea să fie aproape de Ana, dar îi era greu când avea impresia că orice ar spune va fi greșit.

Au început să vadă altfel reacțiile celuilalt. Ana putea înțelege că retragerea lui nu însemna neapărat lipsă de iubire, iar Teo că în spatele reproșurilor ei exista și teama de a nu mai conta pentru el.

Am discutat și despre lucrurile pe care fiecare avea nevoie să le lucreze. Faptul că Ana se simțea singură nu justifica orice reproș, la fel cum teama lui Teo de a fi criticat nu justifica retragerea din discuții. Am vorbit despre cum își puteau organiza timpul, cum putea Teo să anunțe când întârzia și cum putea Ana să își exprime nemulțumirile fără să presupună din start că lui nu îi pasă.

Ne-am ocupat și de momentele în care discuțiile deveneau prea tensionate. Cum putea Teo să ceară o pauză fără să închidă complet conversația? Cum putea Ana să accepte acea pauză fără să o interpreteze ca pe o respingere?

Nu le reușea întotdeauna, și e ok. unele situații au trebuit discutate de mai multe ori.

Ce s-a schimbat între ei?

Ana și Teo nu au încetat să aibă discuții. Au continuat să existe momente în care reveneau la vechile reacții. Dar au început să recunoască mai repede ce se întâmpla. Uneori reușeau să se oprească înainte ca discuția să escaladeze. Alteori se certau, dar puteau reveni mai târziu asupra celor întâmplate.

Am lucrat și la felul în care reluau legătura după un conflict. Cum puteau să recunoască atunci când îl răniseră pe celălalt și să discute despre asta fără să înceapă o nouă ceartă. Nu toate conflictele pot fi evitate. Contează însă și ce facem după ele.

Ce mi se pare important în această poveste?

În lucrul cu cuplurile întâlnesc frecvent situații în care partenerii își doresc apropiere, dar ajung să se îndepărteze prin felul în care reacționează unul la celălalt. Ana insista pentru că se temea că nu mai conta pentru Teo. El se retrăgea pentru că simțea că nu reușește să facă nimic bine.

În terapie, nu am căutat să stabilim cine avea dreptate, ci să înțelegem ce se întâmpla între ei și ce putea face fiecare diferit. Pentru Ana și Teo, schimbarea a însemnat să poată discuta despre lucrurile care îi nemulțumeau fără să ajungă mereu la aceleași reproșuri și fără să mai aducă in discuție certuri din trecut..