Sunt Cristina Tamaș-Muntean, psiholog clinician și psihoterapeut. Atât din experiențele mele personale, cât și din întâlnirile cu oamenii în cabinet am descoperit cât de mult contează relațiile și cât de greu ne este uneori să ne înțelegem tocmai cu oamenii pe care îi iubim cel mai mult.

De multe ori, în relații nu ne certăm pentru ceea ce pare evident la prima vedere. Nu este întotdeauna despre paharul nespălat din chiuvetă, despre cine a făcut mai mult sau cine a uitat să facă ceva. În spatele acestor lucruri aparent mărunte se ascund nevoi nîmplinite: nevoia de a conta pentru celălalt, de a ne simți sprijiniți, apreciați, aleși sau pur și simplu de a simți că nu suntem singuri în relație.

Și am mai observat cât de ușor ajungem să ne îndepărtăm tocmai de omul de care ne dorim să fim aproape.

Ne dorim să fim ascultați, dar ridicăm vocea. Ne dorim afecțiune, dar reproșăm. Avem nevoie de apropiere, dar ne retragem. Uneori ne este atât de teamă că nu vom primi ceea ce avem nevoie, încât alegem să nu mai cerem. Alteori nici nu știm cum să cerem, pentru că poate nu am învățat niciodată să vorbim deschis despre nevoile și vulnerabilitățile noastre.

Unul dintre lucrurile care m-au impresionat în lucrul cu cuplurile este felul în care doi oameni pot ajunge să repete aceleași certuri, uneori ani la rând, fără să reușească să vadă ce se întâmplă cu adevărat între ei.

Subiectele par diferite, dar durerea este adesea aceeași.

În spatele unui „Nu mă asculți niciodată!” poate fi, de fapt, un „Mi-aș dori să simt că ceea ce spun contează pentru tine”.

În spatele unui „Nu-ți pasă de mine!” poate fi un „Vreau să mă simt important pentru tine”.

Iar uneori, în spatele furiei sau al tăcerii, se ascunde o teamă profundă de respingere, de singurătate sau de a nu fi suficient de bun pentru celălalt.

Multe dintre conflictele noastre sunt incercări nereușite de ne face auziți și înșeleși

Această perspectivă mi-a schimbat felul în care privesc relațiile și felul în care lucrez în terapie.

Pentru mine, terapia de cuplu nu este despre a afla cine are dreptate, cine a greșit sau cine trebuie să se schimbe. Este despre a înțelege ce se întâmplă între doi oameni, ce îi rănește, ce îi îndepărtează și ce încearcă fiecare să îi transmită celuilalt, uneori fără să găsească cele mai potrivite cuvinte.

Este despre a deveni curioși unul față de celălalt, chiar și atunci când credem că știm deja totul despre partenerul nostru.

Despre a putea asculta nu doar cuvintele, ci și emoțiile din spatele lor.

Despre a învăța să spunem „Mă doare”, „Mi-e teamă”, „Mi-e dor de tine” sau „Am nevoie să fii lângă mine”, în loc să ne ascundem vulnerabilitatea în spatele reproșurilor.

Drumul de la ceartă la dialog începe atunci când suntem dispuși să ascultăm și să înțelegem perspectiva celuilalt, făcând loc pentru ceea ce simte și trăiește fiecare dintre noi.

Nu cred că relațiile bune sunt cele în care oamenii nu se ceartă niciodată. Cred că sunt acelea în care putem învăța să ne întâlnim din nou după momentele dificile, să reparăm ceea ce s-a rupt și să construim mai multă siguranță și apropiere.

În felul în care privesc relațiile și lucrez în terapie, un rol important îl au atât experiențele mele profesionale și personale, cât și formările profesionale:

• Formare în Analiză Tranzacțională 
• Formare in Terapia Relațională IMAGO
• Formare în Psihologie Transgenerațională 
• Master în psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică
• Facultatea de Psihologie