De ce nu mă înțelegi? Cum să evitați blocajele în cuplu
Comunicarea este un element esențial într-un cuplu, cele mai multe scandaluri apar de la felul în care comunicăm, nu de la ceea ce dorim să comunicăm. Ascultarea activă este un proces prin care nu doar auzim, ci încercăm să înțelegem cu adevărat mesajul celuilalt, având un impact profund asupra relațiilor noastre. Aud foarte des în ședințele de terapie de cuplu cum partenerii își reproșează unul altuia că simt că nu sunt ascultați, că „una spun și alta se înțelege”. Și așa pentru că într-o discuție în contradictoriu cu partenerul de cele mai multe ori, ne concentrăm mai mult pe ceea ce vrem să spunem decât pe ceea ce ne transmite partenerul.
Ce înseamnă să asculți activ?
Auzim des ascultă activ, dar ce înseamnă mai exact asta? În primul rând, este important să ascultăm ca să înțelegem punctul de vedere al partenerului și nu ca să vânăm eventuale greșeli, lucruri cu care nu suntem de acord, astfel încât să ne pregătim replica. Dacă acest lucru se întâmplă, poți fi sigur că se rupe comunicarea și de fapt se pregătește terenul pentru o nouă luptă de putere, la finalul căreia ambii parteneri vor ieși avariați.
Ascultarea activă presupune implicare conștientă în conversație, oferind partenerului atenție deplină. Privește-ți partenerul când vorbește, primește mesajul și eliberează-te de orice judecată. Este important să reținem că atunci când validăm mesajul partenerului/parteneri, el/a simte că părerea lui/ei contează.
Ascultarea activă nu se limitează doar la comunicarea verbală. Uneori, partenerul nostru nu are nevoie doar de cuvinte, ci de prezența noastră autentică, de un gest de susținere sau de o simplă privire încurajatoare. De asemenea, este important să empatizăm cu partenerul sau partenera noastră. Faptul că înțelegem punctul de vedere al celuilalt, felul în care se simte, nu înseamnă automat că trebuie să fim de acord. Acesta este un element foarte sensibil în cadrul unui cuplu.
La ce e bună ascultarea activă?
În terapia de cuplu, partenerii învață să asculte activ, iar acest lucru vine cu o serie debeneficii:
Ce se întâmplă când nu ascultăm activ?
Lipsa ascultării active poate duce la:
Cum putem deveni ascultători mai buni?
Unde greșim cel mai des?
Multe persoane confundă ascultarea activă cu simpla auzire. Greșelile frecvente includ:
Așadar, ascultarea activă este o abilitate esențială pentru orice relație sănătoasă. Prin exersarea acesteia, putem îmbunătăți comunicarea, reduce conflictele și consolida legăturile emoționale. Relațiile se construiesc pe baza înțelegerii reciproce, iar ascultarea activă este un pas esențial către o conexiune mai profundă și mai autentică. O relație solidă nu se bazează doar pe cuvinte, ci pe capacitatea de a asculta, a valida, a empatiza și a fi acolo pentru celălalt, chiar și în tăcere.